Arondismentele Parisului

Parisul este impartit in 20 de arondismente dispuse in spirala, dinspre centru inspre exterior. Acestea, la randul lor, se impart fiecare in cate 4 districte (sau cartiere), ajungandu-se astfel la un total de 80 de unitati administrative.
 
Scurt istoric
———————————————————————————————————————————————————–
In 1795, pe 11 octombrie, Parisul avea sa fie impartit pentru prima data in 12 arondismente, numerotate de la vest la est. Tot atunci avea sa porneasca si acest sistem de diviziune in districte, in numar de numai 48 la acea data.

In 1860, teritoriul Parisului a fost rearanjat la ordinul lui Napoleon III, dand nastere acestor 20 de arondismente care exista si astazi.
 
Arondismentele
———————————————————————————————————————————————————–
Louvre, primul arondisment, este centrul geografic al Parisului si, in acelasi timp, una dintre cele mai vechi zone ale orasului. In aria acestui arondisment se gasesc Muzeul Luvru, Palatul Regal, Gradinile Tuileries si Place Vendôme. Acesta contine partea de vest a Île de la Cité, cu minunata Sainte-Chapelle si Conciergerie.

Bourse, arondismentul 2, este o zona dedicata, in mare parte, cladirilor de birouri. Aici pot fi gasite Palatul Bursei sau Biblioteca Nationala.

Pe teritoriul arondismentului 3, Temple, se afla Conservatoire National des Arts et Métiers, Muzeul Picasso sau Muzeul Carnavalet dedicat istoriei Parisului.

Hôtel-de-Ville este arondismentul 4, care contine Insula St-Louis, o parte din Île de la Cité, fiind popular pentru atractii turistice ca Place des Voges, Hôtel-de-Ville (Primaria Parisului), Catedrala Notre-Dame si turnul St-Jacques. Tot pe teritoriul acestui arondisment se gaseste si modernul Centru Pompidou.

Arondismentul 5, Panthéon, este cunoscut pentru biserica Val-de-Grâce, pentru Panteon, pentru Muzeul Cluny si Arenele Lutèce.

Luxembourg, arondismentul 6, atrage turistii Gradinile Luxembourg, Teatrul Odéon si Biserica Saint-Germain des Prés.

Palais-Bourbon, arondismentul 7, reprezinta una dintre cele mai vizitate zone din Paris, datorita Turnului Eiffel, a Complexului Les Invalides, si a Muzeelor d’Orsay si Rodin.

Bulevardul Champs-Élysées taie arondismentul 8, Élysée, pe teritoriul caruia se mai gasesc Place de la Concorde, Arcul de Triumf, Grand Palais si Petit Palais, dar si Palatul Élysée, resedinta presedintelui Frantei.

Arondismentul 9, Opéra, se lauda inca din nume cu magnifica Opera Garnier si cu Galeriile de magazine Lafayette.

In arondismentul 10, Enclos-St-Laurent, se gasesc doua puncte nodale ale sistemului de transport parizian – Gare de l’Est si Gare du Nord – si Biserica Saint-Vincent-de-Paul.

Popincourt, arondismentul 11, este, in mare parte, rezidential. In aceasta zona pot fi gasite Cirque d’Hiver si Biserica St. Ambroise.

Arondismentul 12, Reuilly, este cautat in primul rand pentru Opera Bastille iar mai apoi pentru Stadionul Bercy. Din aceasta unitate administrativa face parte si imensul Parc Vincennes.

Gobelins, arondismentul 13, gazduieste Orasul Chinezesc din Paris, pe teritoriul sau aflandu-se si noua cladire a Bibliotecii Nationale.

Arondismentul 14, Observatoire, se desfasoara de-a lungul Bulevardului Montparnasse, in aria sa gasindu-se si celebrele Catacombe ale Parisului.

Arondismentul 15, Vaugirard, este cel mai mare dintre cele 20 de arondismente ale Parisului, atat ca arie, cat si ca numar de locuitori. Aici se gasesc Turnul Montparnasse si modernul Parc André Citroën.

Passy, arondismentul 16, este, probabil, cel mai scump arondisment din Paris, din perspectiva chiriilor si a preturilor platite pentru locuinte. Passy se invecineaza cu Bois de Boulogne iar in aria sa se afla si Palatul Chaillot, de unde poate fi admirat, in toata splendoarea lui, Turnul Eiffel.

Arondismentul 17, Batignolles-Monceau, aduna marile bulevarde din sudul Parisului, pe teritoriul sau aflandu-se si Palais des Congrès.

Arondismentul 18, Butte-Montmartre, este, de asemenea, foarte vizitat de turisti pentru Biserica Sacré-Coeur sau pentru mai putin sfanta Moulin Rouge.

Buttes-Chaumont, arondismentul 19, contine parcul cu acelasi nume si cel mai mare muzeu din Europa dedicat stiintei, Cité des Sciences et de L’Industrie.

Arondismentul 20, Ménilmontant, este o zona, in mare parte, rezidentiala. Turistii ajung aici in special pentru Cimitirul Père-Lachaise.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Leave a Reply